xaaranovack

După o pauză lungă

Am neglijat puțin (sau nu) blogul meu săptămânile acestea, datorită unor probleme de sănătate. Fiind o persoană destul de prăpăstioasă, atunci când mă îmbolnăvesc, pe lângă faptul că devin sigură pe imortalitatea mea și mă gândesc că gata! De data asta nu mai scap… mă izolez. Mă pun într-o carantină voită, fără să simt nevoia de comunicare și amân lucrurile care vreau să le fac. Dar știți ce se zice despre pauzele lungi și dese. Nu am fost pe idle degeaba, am citit și am meditat la sensul vieții (pft, nu mă luați în serios) Am avut ganglionii măriți, (de la o infecție sau o viroză) au început să dea înapoi datorită antibioticelor, iar eu m-am ales cu dinții galbeni (de la medicamente) Încă mă tratez, pentru că dau înapoi cu încetinitorul, iar la analize mi-a ieșit că infecția e încă prezentă și insistentă. Mai durează o săptămână până să mă însănătoșesc.

Și printre ultimele mesaje primite pe blog, l-am găsit pe cel al lui Ady.

N-am de ce să îl ignor, pentru că săptămâna trecută când treceam de la farmacie, în drum era clinica de oncologie și tocmai urcau pe scări o persoană care urla de durere pur și simplu. Nu este singurul lucru care mă pune față în față cu realitatea tristă, bunica mea suferă de o boală rară, din câte știu în România nu s-au mai consemnat cazuri. Pentru boala ei, nu s-a descoperit încă vre-un antidot miracol. Se numește CADASIL.

De ce vă spun toate astea? Pentru că poate nu cunosc durerea unei persoane care se confruntă cu o sentință, cu ceva ce aici nu se poate trata, dar cunosc puțin ce înseamnă să ai pe cineva drag bolnav.

Gabriela Tudorache, cea pentru care Ady a apelat la mine să-i spun povestea pe blog, are nevoie de ajutor. Meningiom (tumoare cerebrală benignă) care afectează nervul optic, este boala de care suferă Gabriela Tudorache. Implicarea nervului optic înseamnă pierderea vederii, iar o tumoare neoperată, automat la pierderea vieții.

Ceea ce știu sigur, este că majoritatea care vor contribui, chiar și cu 10 lei pentru Gabriela Tudorache, sunt oameni care știu ceea ce înseamnă să pierzi pe cineva drag.

Ceea ce știu și mai sigur, este că statul nu se ocupă deloc de astfel de cazuri. Oamenii sunt nevoiți să apeleze prin diverse media pentru întrajutorare. Așa ceva nu trebuie făcut de către ei. Statul ar trebui să aibă acest fond de întrajutorare pentru toți cei care nu își permit operațiile de care au nevoie. Nu sunt ei sau persoanele dragi lor, cei care trebuie să umble de colo-colo după acte, aprobări, bani sau ajutoare financiare. Din păcate, asta este țara.

Contul unde puteți da o mână de ajutor este:

Titular cont Gabriela Tudorache

BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185

RO87RNCB0623123175680001 (RON)

RO60RNCB0623123175680002 (EUR)

SWIFT : RNCB RO BU

Despre superstitii

Ce am în geantă

Iar m-am întors la geanta mea gri, e foarte confortabilă, are mărimea potrivită și merge pentru ținute semi elegante către șic. Majoritatea lucrurilor din ea probabil că le știți deja, primăvara asta am de gând să îmi iau un portofel nou, poate și o geantă, depinde de preț, desigur.

Cu ocazia asta vă arăt cam câte genți am, și nu vă speriați, nu toate sunt noi. Cumpăr și second-hand, nu mi-e urât să spun asta pentru că unele lucruri acolo au nu doar prețul potrivit, dar arată chiar mai bine ca într-un magazin nou. Ah, mai nou e la modă să spui vintage în loc de second. Rilly now…

Ok, revenind la geantă, începând de sus, am tocul de la ochelari, pe care aș vrea să-i schimb. Sunt pentru citit și pentru protecție împotriva soarelui și a monitorului de calculator. Dacă o să găsesc la fel de buni, poate. Dropsurile chinezești, din care mai ai doar una… din păcate s-au terminat. Cutia pentru lucrurile speciale care se întâmplă odată pe lună și trusa roșie de make-up. Nu am nimic schimbat în ea, deci nimic de menționat nou.

Portofelul, cheile și chitanțe, una de la Billa și una de la nush ce bancă. Apropos, prețurile la Billa mi se par destul de mari în comparație cu Real și Kaufland. Aici în Craiova, Kaufland mi se pare că are cele mai bune oferte, de departe.

Șervețele pentru că e iarnă încă și mai vine o tuse sau un strănut pe furiș. Telefonul pus în husă, deși e vechi, ca model, nu ca atare, am grijă să nu se zgârie. Husa de la camera mea Nikon Coolpix .

Baterii de schimb la mp3, numaispunețilanimenidaramsprayparalizant în geantă J pentru protecție, nu se știe niciodată. O rolă de bandă adezivă pentru că pe cealaltă am donat-o pisicilor să se joace cu ea și nu am mai găsit-o nici până în ziua de azi…Mp3 playerul în husă.

Și două jucării de la Happy Meal. Pe lângă asta colecționezi jucării de la pufuleți cu surprize. Azi am găsit o jucărie simpatică, o pisicuță din plastic, am agățat-o printre briz brizurile mele care atârnă la birou. Cred că sunt suficiente încât să le fac o prezentare mai largă data viitoare.

Acum că am terminat, mă bag la citit. Ultima dată am cupărat Rui Zink – Cititorul din peșteră, tot un autor portughez (se pare că am parte de literatură de gen în ultimul timp) și o să-mi țină companie azi, fiind o zi atât de liniștită.

Nescafe și Rui Zink...

Love,

Și pereții vorbesc

În special peretele meu din cameră, care-i proaspăt decorat! Probabil peste un an va fi proaspăt vopsit, dar sper să mai găsesc astfel de autocolante simpatice pentru a avea la îndemână, pentru că îmi plac. Dau un aer simpatic într-o cameră ca a mea, care are pereții albi.

Zăpada a început să se topească într-un ritm prea rapid. La noi au căzut parazăpezile de pe casă odată cu stratul de gheață îmbinat cu ce mai rămăsese din omăt. Cu siguranță vor fi iar inundații în țară, dar nu mă aștept ca cineva să ia măsuri de prevenire. Parcă stau toți și se uită la drobul de sare. O cădea? Nu o cădea? Lasă că mai vedem noi…

Și în general vedem, case inundate, gospodării și animale luate de apă.

Sunt sigură că dacă ar fi uman posibil ca guvernul să pună taxă pe fericire, nu ar ezita să o facă.

N-au habar despre fericire. Din ignoranță nu poate ieși nici cea mai mică urmă de fericire.

Așa că, o să moară cocoțați în locuri unde în închipuirea lor nu-i atinge nimic. Nimeni nu-i va plânge, decât cei ce se foloseau de ei și cei care li se aseamănă. Lumea mi se pare că se transformă în cercuri iar peste ele se ridică ziduri. Iar acestea, nu mai vorbesc. Sunt mute, pentru că uită alfabetul comun tuturor inimilor.

Aici și pereții vorbesc, pentru că un zâmbet poate răzbate cărămizile dezamăgirii.

Să fiți fericiți și iubiți de Dragobete!

Love,

Leapșa trafic

Primită de la Beto, pe Biblioteca Prăfuită. Eu am să mă joc puțin cu recomandarea blogurilor și nu am să le scriu numele, le voi defini, în felul meu.

Locul meu de joacă: http://novackxaara.blogspot.com/

Descoperire nouă: http://black-velvet-7.blogspot.com/

Unde începe «Miercurea fără cuvinte»: http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/

Colega: http://midnightbayoutime.blogspot.com/

Cu Dragoste: http://cosmindragoste.blogspot.com/

Leoaica tânără, iubirea: http://jedixit.wordpress.com/

Nu se poate fără: http://www.cugetari.com/

Gânduri printre rânduri: http://anderalitteken.wordpress.com/

Mereu proaspăt: http://blowing-time.blogspot.com/

Special: http://phantompreyer.blogspot.com/

Dramavision: http://irodeartu.wordpress.com/

Criminal: http://criminalwriter.blogspot.com/

Pe raft: http://biblioteca-prafuita.blogspot.com/

Omlette du fromage: http://iulia-diana-mihai.blogspot.com/

Mai presus de imagini și cuvinte: http://acrilice-pointpen.blogspot.com/

Timbrat: http://romanianstampnews.blogspot.com/

Și lista ar putea continua. Nu am vrut să adaug blogurile în lista mea fără a lăsa și imaginea care mi-au întipărit-o ele, de-a lungul vizitelor. Sunt mai multe de atât, n-aș avea o zi întreagă la dispoziție pentru a-i adăuga pe cei care-mi fac ziua mai frumoasă prin cuvinte sau imagini. Toți îmi sunteți dragi!

Leapșa pentru toți cei care trec pragul și cărora le place. J

Love,

La mulți ani, Marin Sorescu

roata

locuiesc într-o roată.

Îmi dau seama de asta

După copaci,

De câte ori mă uit pe fereastră

Îi văd

Când cu frunzele-n cer,

Când cu ele-n pământ.

Și după păsări,

Care zboară

Cu-o aripă spre sud

Și cu-o aripă spre nord.

Și după soare

Care-mi răsare

Azi în ochiul stâng,

Mâine-n cel drept.

Și după mine ,

Care când sunt,

Când nu mai sunt.

Biscuițel

Îl am lângă mine când citesc. Că-i cu cremă sau fără, cu siguranță e o companie de nădejde. Are secretele sale, fiind mai complex decât apare.

Tortul de biscuiți nu se face cu orice fel de biscuite! desigur…

Vouă cum vă plac biscuiții? Cu cremă, fără cremă?

De obicei când citesc îmi iau lângă ceva de ronțăit sau de băut. Cafea, biscuiți, ceva dulce, nu că lectura n-ar fi dulce…dar nu ține la stomac. Lectura e ușoară pentru stomac și cade bine la cap.

Momentan citesc Miguel Torga, povestirile montane și poeme lusitane. Autorul portughez are un stil viu, aproape de fatalitate și de realismul dur al vieții obișnuite. Când voi termina de citit voi face recenzia ei.

Cât despre planurile recente, mi-am făcut deja o listă. Mi-am propus ca în fiecare lună să-mi propun a împlini câte ceva, chiar dacă nu am să bifez tot din listă pe acea lună, voi trece în următoarea. Pe luna asta mi-am împlinit două scopuri.

Am desenat un personaj inspirat dintr-o carte, și anume «Femeia cu câini», din cartea Sexul cireșilor, de Jeanette Winterson. I-am făcut recenzia luna trecută, o citiți AICI.

Și un doodle în timp ce ascult o melodie. De data asta a fost Domino de Jessie-J. Îmi place artista și muzica ei.

Acum mă întorc la biscuițeii mei, dar vă las și vouă unul!